Planul parental în acordul de mediere

19.03.2019 postat

     Când activităţile de zi cu zi şi deciziile pe care trebuie să le luăm în rolul de părinţi, merg mână în mână, totul pare simplu şi sub control. Intervin însă atât de multe schimbări deopotrivă în viaţa părinţilor şi a copiilor, încât un nou concept şi-a făcut loc cu succes în contextul problematicii stabilirii autorităţii părinteşti comune privind minorii.

Sunt situaţii în care părinţii înţeleg prin exercitarea în comun a autorităţii părinteşti asupra minorului, doar drepturi, ignorând total faptul că Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia. (art.487 Noul Cod Civil).

Pentru a fi foarte limpede atât pentru mama cât şi pentru tata, ce înseamnă şi mai ales cum se manifestă în concret autoritatea părintească pretinsă la comun, planul parental este un instrument ideal, aşa încât părinţii – de comun accord – stabilesc: domiciliul minorului, programul exclusiv al copilului cu fiecare dintre părinţi (săptămânal, în weekenduri, în vacanţe, cu ocazia diverselor evenimente), programul comun cu ambii părinţi, responsabilităţile privind îngrijirea şi preocuparea zilnică în ceea ce priveşte situaţia şcolară şi extra-şcolară, cuantumul pensiei de întreţinere, obligaţiile părinţilor privind îngrijirile medicale ale copilului, reguli de comun accord stabilite privitoare la educaţia, luarea deciziilor privitoare la situaţiile curente ale copilului, îngrijirea copiilor în lipsa părinţilor, menţinerea legăturilor familiale, aspecte privind aventualele probleme precum şi orice alte aspecte pe care părinţii le consideră importante şi fiind în interesul copilului.

 

Planul de îngrijire părintească sau planul parental face obiectul numeroaselor acorduri de mediere în materia dreptului familiei, împrejurări apărute în urma separării părinţilor. În acest context, primordial este principiul interesului superior al copilului, aşa cum este el invocat atât în Codul Familiei cât şi în Noul Cod Civil prin art. 263, astfel :

(1) Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

(2) Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii, autorităţile competente sunt datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părţile să recurgă la metodele de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă.

(3) Procedurile referitoare la relaţiile dintre părinţi şi copii trebuie să garanteze că dorinţele şi interesele părinţilor referitoare la copii pot fi aduse la cunoştinţa autorităţilor şi că acestea ţin cont de ele în hotărârile pe care le iau.

(4) Procedurile privitoare la copii trebuie să se desfăşoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului şi relaţiile de familie să nu fie afectate.

(5) În sensul prevederilor legale privind protecţia copilului, prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii.

 

Deşi iniţial, unii părinţi au tendinţa de a trata superficial problemele enunţate în acordul de mediere, în sensul că nu consideră necesare anumite sintagme, termene, sume cu titlu de obligaţii, experienţa spune că un acord de mediere conceput în mod riguros şi responsabil atât de către părinţi cât şi de către mediator, are o valoare extrem de preţioasă pentru părinţi dar şi pentru viitorul copilului, având titlu executoriu prin consfiinţirea de către instanţa de judecată. Va fi practic regulamentul de comun acord acceptat, sub umbrela căruia copilul va creşte având toate drepturile asigurate şi bucuria de a dezvolta relaţii armonioase cu ambii părinţi.

UA-42855688-1